Facebook va adauga o noua functie aplicatiei mobile, care va recunoaste ce muzica, filme si emisiuni TV asculta utilizatorii, ceea ce subliniaza importanta acordata de companie continutului de divertisment si mass-media.

Aceasta noua functie, care trebuie activata de utlizator pentru a fi folosita, identifica, de exemplu, piesa ascultata de acesta si posteaza in contul sau, pentru prietenii acestuia, un fragment de 30 de secunde, scrie Reuters.

Facebook, care a anuntat aceasta noutate pe blogul sau oficial, colaboreaza cu companiile Spotify, Rdio si Deezer pentru a oferi fragmente din melodii. In cazul in care noua functie detecteaza o emisiune sau serial TV, va posta in contul utilizatorului sezonul si episodul.

Aceasta noua functie dezvoltata de Facebook este similara cu una dintre cele mai folosite aplicatii pentru identificarea melodiilor, Shazam. Activata, procesul de recunoastere al melodiei sau filmului se desfasoara in timp ce utilizatorul isi scrie status-ul in reteaua sociala.

Facebook a precizat ca aplicatia doar va recunoaste, si nu va stoca, melodiile sau filmele. Aceasta va fi disponibila in perioada urmatoare pentru sistemele de operare Andoid si iOS.

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează